Tuesday 28 February 2012

SITUAŢIE ÎNGRIORĂTOARE LA UMF TÂRGU MUREŞ

 

SITUAŢIE ÎNGRIJORĂTOARE LA UMF TÂRGU MUREŞ

 

Pentru cititorii şi ascultătorii ştirilor româneşti nu mai este nici o surpriză faptul că „democraţia" noastră e tot mai originală. Nu mai departe de ceea ce se întâmplă pe scena politică, cu privire la pretenţiile partenerilor de guvernare. Mă refer aici la condiţia pusă de UDMR, de înfiinţare a unei universităţi maghiare la Târgu Mureş,  pentru a sta la guvernare alături de UNPR şi PDL. Este aberantă nu doar solicitarea în sine, ci şi modul de a forţa mâna executivului trecând peste independenţa universitară, peste ceea ce chiar legea învăţământului stabileşte.

Epopeea „Cartei universitare" a UMF Târgu Mureş este încă un exemplu impardonabil de ingerinţă nepermisă a Ministerului Învăţământului în treburile interne ale instituţiei. Pe lângă tergiversarea aprobării de către forul superior şi prin impunerea introducerii în textul Cartei a unor prevederi neavenite, s-a procedat la tot felul de tertipuri nedemne de un asemenea nivel, indiferent care a fi fost presiunile. Pentru cei ce nu cunosc este nimerit să spunem că s-au făcut presiuni asupra conducerii şi senatului UMF începând de la Abasadadorul Ungariei în România până la forurile internaţionale, mediul academic din ţara vecină şi prietenă, mass media maghiară, de aici şi de aiuria şi, bineînţeles a populaţiei paşice maghiare care, la drept vorbind, nici nu-i păsa de ce, cum şi în ce limbă învaţă studenţii. Faptul că ani la rând România a şcolarizat medici, ingineri, profesori şi mulţi alţi specialişti pentru Ungaria şi preabunul occident nu mai este un secret pentru nimeni. Cei mai buni în branşă sunt şi vor fi ademeniţi de bani, uitând faptul că poporul român, în integralitatea lui, a plătit şi mai plăteşte facturile pentru învăţământ. Nu-i puţin lucru pentru o ţară săracă. Felul şi bunătatea noastră i-au îmbogăţit pe alţii, fără să ne punem nici o clipă întrebarea:  cum fac alţii în situaţii similare? Ei bine, plătesc! Nimic nu e de pomană. Studile superioare şi aprofundate, în toate ţările civilizate costă enorm. Noi cheltuim pentru alţii din sărăcia noastră.

Depre aceste lucruri vom mai discuta pentru că trebuie ca opinia publică să-şi spună cuvântul iar ministrul de atunci, Funeriu şi semnatarii notelor să poată da socoteală. Rezumând situaţia putem spune că, în conformitate cu Legea Învăţământului, Carta Universitară a UMF Târgu Mureş, este aprobată tacit având în vedere faptul că aprobarea a fost trimisă după expirarea celor 30 de zile, stipulate în Lege.

Indiferent câte voci s-ar ridica şi câte pretenţii s-ar invoca, la Târgu Mureş, încă, nu poate fi vorba de universitate în liba maghiară. Nu se îndeplinesc condiţiile normative iar autoritatea de reglementare, ARACIS-ul doar încălcând legea românească poate aproba aşa ceva.

Oare faptul că actualul ministru Cătalin Babă este la a doua vizită la UMF Târgu Mureş, însoţit de secretarul de stat Kiraly G. Andras, la mai puţin de o lună de la investire este o întâmplare?. În data de 28 februarie s-a mulţumit să declare, cu privire la prezenţa domniei sale:

„- Este o întâlnire la nivel academic. Nu voi face declaraţii presei, nici azi nici mâine!"

În condiţiile în care toată presa stă cu ochii pe UMF, domniile lor se mulţumesc să ridice din umeri sau să dea cu tifla. Chiar nu au nimic de ascuns?

Dedesupturile acestei „afaceri" trebuie să iasă la iveală şi să fie cunoscute de întrega lume, chiar şi de cetăţenii maghiari, cărora li se supun minciuni. De ce nu au curaj liderii de opinie să spună situţia de la UMF? De ce e nevoie de tertipuri şi de fel şi fel de neaveniţi ce mişună pe coridoarele facultăţilor ca să agite spiritele? Oare nu-şi pune nimeni întrebarea: cine este în spatele acestor mârşăvii?

 

Ioan Dalban

No comments: