Raspunsul meu la un act de incultură

RĂSPUNSUL MEU…   Răspunsul meu la cel mai josnic act de incultură, executat de proaspătul primar al comunei Bichiş, nu poate fi decât acela a unui părinte căruia i se mutilează copilul. Să-l ferească Dumnezeu pe acest individ de un sentiment asemănător şi pe oricine altcineva, pentru că e sfâşietor. Cu toate că am am trăit clipe groaznice la aflarea veştii că statuia Sfântului apostol Andrei a fost dărâmată şi vandalizată de un grup în frunte cu primarul, viceprimarul şi coordonaţi de un fost primar, le doresc clipe de fericire şi beatitudine, să fie feriţi de cel de sus de rele şi boli. Nu le port pică şi nici nu-i urăsc pentru că am convingerea că sunt oameni buni, mai presus de meschinărie şi micime sufletească, ca să nu spun troglodism, mai ales că sunt oameni cu pregătire superioară şi reprezintă o comunitate de maghiari şi români care sunt demni cinstiţi şi harnici. Eu nu sunt în măsură să judec acest gest incalificabil şi nici să-l înscriu în lista prejudecăţilor primitiviste, nici aceea a unei discriminări etnice sau religioase dar se impune o scurtă trecere în revistă a întâmplării. La mai puţin de 2 ore de la investire distinsul domn primar nu are ceva mai bun de făcut pentru comună, decât să dărâme o statuie. Oare numai pentru că a fost cioplită de un român? Totul se întâmpla sub directa observaţie a unei asistenţe selecte invitate să participe la cheful de instalare al primarului. Cine trebuie să judece aceste aspecte e în măsură să-i numească pe toţi, de la mic la mare, angajaţi al primăriei, rude de diferite grade, neamuri, foşti lucrători în Poliţia română, cunoscuţi şi anonimi. Că nimeni nu s-a împotrivit samavoliniciei e o altă poveste şi ne duce cu gândul la vremuri revolute, când răbufnirile de şovinism şi ură făceau ravagii, dărâmau statui, incendiau cărţi şi case şi toate acestea într-un mod barbar. Nu este o explicaţie nici faptul că a fost o promisiune electorală distrugerea a tot ce-i românesc sau făcut de români pentru că actul în sine are o şi mai mare gravitate. Afirmaţiile unui ţigan, de etnie rromă, cu câteva zile înainte de eveniment, aveau să se concretizeze: „O să distrugem statuia!" Şi aşa a fost. Răul a fost făcut şi, în mod sigur, Justiţia română şi cea europeană îşi va spune cuvântul, pentru că oricât ai vrea să fi de tolerant şi împăciuitor tot nu poţi trece cu vederea un asemenea act incalificabil. Faptul că o comună de la periferia judeţului a reuşit să iasă din anonimat datorată Taberei de sculptură de la Gâmbuţ, că incinta primăriei, curtea interioară, beneficia de un grup statuar, trebuia să îndemne la o analiză mai atentă, în plenul Consiliului local. Gestul nemeşesc al primarului ne duce cu gândul la faptul că se pregăteşte şi altceva. Răspunsul acesta este doar un început al demersurilor mele, indiferent ce se va întâmpla în România şi sunt hotărât să mă adresez forurilor europene, pentru că un asemenea act este trecut în categoria crimelor culturale.    Ioan Astalus