Monday, 19 December 2011

Comunicat - Pom de Craciun

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Mon, 19 Dec 2011 12:01:34 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat - Pom de Craciun

Sărbătoarea Pomului de Crăciun la Londra

 

Duminică, 18 decembrie 2011, Ambasada României la Londra şi Institutul Cultural Român - Londra au organizat “Sărbătoarea Pomului de Crăciun”, eveniment dedicat comunităţii româneşti din Marea Britanie cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

 

Evenimentul a avut loc în prezenţa ES Dr Ion Jinga, Ambasadorul României la Londra, şi a debutat cu un spectacol pentru copii, bazat pe cartea lui Gellu Naum, „Apolodor” şi interpretat de Monooka, păpuşar şi cântăreaţă, şi Anca Doczi, actriţă; sărbătoarea a continuat cu un program de colinde şi urări româneşti susţinut de Corul de copii al Şcolii de cultură şi tradiţie românească din Londra.

 

In jur de 70 de copii s-au adunat în jurul bradului împodobit şi au primit daruri din partea lui Moş Crăciun.

 

Cu acest prilej, Ambasadorul României la Londra s-a adresat celor prezenţi: “Bun venit tuturor, mari şi mici, în Casa României. Este al patrulea an consecutiv când îl aşteptăm pe Moş Crăciun împreună. A fost un an plin şi pentru noi toti, în care am încercat să ne facem datoria faţă de comunitate. Vă doresc sărbători fericite cu linişte în suflete şi un An Nou mai bun cu tot ce vă doriţi şi toate împlinirile pe care le aşteptaţi. La mulţi ani!”.  


Evenimentul a fost realizat cu sprijinul sponsorilor RoExport, Lebara Mobile, Levenes Solicitors şi Patisserie Romana.

 

 

 

 

 

 

Bianca Mina

First Secretary

Embassy of Romania

4 Palace Green

London W8 4QD

tel: 020 79379669

fax: 020 79378069

 

Sunday, 18 December 2011

Comunicat - Români în Marea Britanie: o cronică a bucuriei

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Tue, 13 Dec 2011 12:55:47 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat - Români în Marea Britanie: o cronică a bu curiei

Români în Marea Britanie: o cronică a bucuriei

Ambasada României – Londra/ La 9 decembrie 2011, în prezenţa Ambasadorului României, Dr. Ion Jinga,a  avut loc vernisajul expoziţiei de fotografii realizate de administratorul locului virtual de întâlnire www.romani.co.uk. Inno Brezeanu, intitulată sugestiv "Români în Marea Britanie: o cronică a bucuriei".

Timp de 10 ani, Inno Brezeanu, neobosit cronicar al diasporei româneşti din Marea Britanie, şi-a dezvoltat pasiunea de a surprinde viaţa românilor departe de casă în mii de instantanee fotografice, documente memorabile ale unor evenimente pe care românii din Marea Britanie au ales să le petreacă împreună.

Expoziţia „Români în Marea Britanie: o cronică a bucuriei” prezintă o selecţie a acestei arhive (51.400 fotografii), o istorie în imagini a vieţii diasporei româneşti, cu emoţiile şi proiectele ei.

În deschiderea evenimentului, Ambasadorul României a subliniat importanţa realizării unor proiecte care vizează promovarea intereselor comunităţii româneşti şi a unei percepţii corecte a acesteia, la nivelul societăţii britanice.

„Este o reală plăcere să inaugurez astăzi această expoziţie impresionantă a lui Inno Brezeanu, acest tânăr român care, pe lângă activitatea pe care o desfăşoară în City-ul londonez, a ales să îşi dedice timpul liber comunităţii româneşti. Acum mai bine de un an, în acelaşi spaţiu, sărbătoream aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea portalului www.romani.co.uk. Spuneam atunci că motto-ul membrilor portalului - "Împreună ne este mai uşor" – reflectă şi abordarea Ambasadei în relaţia cu comunităţile româneşti care locuiesc pe teritoriul Marii Britanii şi că ne-am dori ca aceasta să devină o stare de spirit pretutindeni acolo unde trăiesc români.

Aş dori, şi cu această ocazie, să reiterez sprijinul Ambasadei pentru activităţile promovate de comunitatea românească şi să reamintesc tututor celor prezenţi importanţa rolului pe care fiecare dintre membrii comunităţii îl are în modelarea imaginii României în Regatul Unit, succesul individual contribuind la percepţia asupra întregii comunităţi”.

La rândul său, autorul expoziţiei s-a adresat celor prezenţi:

“Fotografiile au apărut din dorinţa de a arăta lumii că românii nu sunt arhaici precum se crede. Am folosit în ultimii 10 ani aparatul de fotografiat ca mod de exprimare exact aşa cum un scriitor se foloseşte de cuvinte. Cronica mea fotografică urmăreşte destine a zeci de mii de români pe care am avut onoarea de a îi cunoaşte în acest timp.

 

De aceea consider că în primul rând este datoria mea să mulţumesc celor care formează comunitatea românilor din Marea Britanie aceşti oameni deosebiţi şi frumoşi, care în ciuda tuturor problemelor întâmpinate departe de casă, de familie şi cei dragi, de tot ceea ce cunosc, au găsit puterea interioară să zâmbească. Aş vrea să mulţumesc şi tuturor acelora care ajută la continuitatea şi dezvoltarea comunităţii româneşti în Marea Britanie. Aceşti oameni bravi care îşi pun drapelul românesc deasupra afacerii lor, acestor:  „Români care nu se feresc de români”.

 

Expoziţia se desfăşoară în cadrul programului ICR Londra „Acasă în Belgrave Square”, patronat de ES dr. Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie, şi este deschisă publicului până la 27 ianuarie 2012.

Programul „Acasă în Belgrave Square” urmăreşte să contribuie la conservarea identităţii culturale a românilor din Marea Britanie.

Recepţia a fost organizată cu sprijinul generos al doamnei Lili Dinescu (restaurantul Casa Românească) şi al domnilor Iosefin Florea (ROEXPORT) şi Ovidiu Şarpe (Patisserie Romana).

 

 

Cristina-Narcisa Nita

First Secretary

Media, PR & Politics

Embassy of Romania in the UK

Arundel House

4 Palace Green

London W8 4QD

Tel.: 0044 20 7937 8125

Fax: 0044 20 7937 8069

Mobile: 0044 75 00 55 88 44

e-mail: press@roemb.co.uk

www.london.mae.ro

 

Friday, 2 December 2011

Re: Comunicat - Concert Alexandra Coman

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Fri, 2 Dec 2011 17:00:54 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat - Concert Alexandra Coman

Recital de gală cu ocazia Zilei Naţionale a României


La 1 decembrie 2011, cu ocazia Zilei Naţionale a României, a avut loc un recital de gală susţinut de Alexandra Coman, binecunoscuta şi apreciata soprană româncă, alături de pianista şi compozitoarea Livia Teodorescu-Ciocănea. Evenimentul este parte a programului intitulat “Concertele Societăţii Enescu” şi a fost organizat în parteneriat de Ambasada României la Londra şi Institutul Cultural Român - Londra.

 

Au fost interpretate piese de George Enescu, Giacomo Puccini, Antonin Dvorjak, José Serrano, Claude Debussy, Frédéric Chopin, Tiberiu Brediceanu şi Livia Teodorescu-Ciocănea.


În deschiderea concertului, Ambasadorul României, Dr. Ion Jinga, a vorbit despre semnificaţia Zilei Naţionale şi le-a prezentat publicului pe cele două artiste: “În această seară avem privilegiul de a ne bucura de prezenţa uneia dintre cele mai talentate şi cunoscute soprane din România care a cântat pe marile scene ale lumii alături de tenori celebri, precum José Carerras, Placido Domingo, Alex Vicenes şi Carry Person. Are un repertoriu impresionant şi o utilizare variată a registrelor vocale. José Carerras spunea că este o onoare să se afle pe scenă alături de Alexandra Coman, care este “o artistă foarte frumoasă şi incredibil de talentată, cu o prezenţă scenică de neuitat, care are o voce deosebită şi un viitor strălucit”, iar Luciano Pavarotti a descris-o ca având "o voce frumoasă, cu o coloratură aparte şi de o calitate deosebită".

 

Livia Teodorescu-Ciocănea este compozitoare, pianistă şi profesor asociat de compoziţie la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A fost distinsă de două ori cu Marele Premiu al Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru opera “Roşu şi Negru” şi pentru compoziţia corală “Oratione aliquot Sanctae Briggitae”. A publicat diverse articole în revistele de muzică româneşti şi internaţionale şi două cărţi. Muzica ei face parte din repertoriul Operei Naţionale din Bucureşti şi al multor altor instituţii muzicale din Italia, Spania, Marea Britanie, Ukraina, Republica Moldova, Danemarca, Australia şi SUA.

 

La eveniment au participat peste 200 de persoane. Recepţia care a urmat a fost organizată cu sprijinul următorilor sponsori: Arcelor Mittal, domnul şi doamna George Iacobescu, Class Living, PiLON, Chivas & Brothers, Cubitt Consulting, International Diplomatic Supplies, Delta Nature Resort, şi Forum Invest România.

 

 

 

Cristina-Narcisa Nita

First Secretary

Media, PR & Politics

Embassy of Romania in the UK

Arundel House

4 Palace Green

London W8 4QD

Tel.: 0044 20 7937 8125

Fax: 0044 20 7937 8069

Mobile: 0044 75 00 55 88 44

e-mail: press@roemb.co.uk

www.london.mae.ro

Wednesday, 30 November 2011

Fw: Comunicat - Ziua Naţională a României

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Embassy of Romania, Press Office" <press@roemb.co.uk>
Date: Wed, 30 Nov 2011 20:17:13 -0000
To: Embassy of Romania, Press Office<press@roemb.co.uk>
ReplyTo: <press@roemb.co.uk>
Subject: Comunicat - Ziua Naţională a României

Ziua Naţională a României

 

La 30 noiembrie 2011 a avut loc, în saloanele de protocol ale Ambasadei României la Londra, recepţia dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României. 

 

Evenimentul a adus împreună câteva sute de oaspeţi: membri ai Parlamentului britanic, lorzi, oficiali din instituţiile guvernamentale, ataşaţi ai apărării şi de interne, reprezentanţi ai mediilor de afaceri şi ai comunităţii academice, membri ai corpului diplomatic acreditat în Regatul Unit, jurnalişti şi reprezentanţi marcanţi ai diasporei. Nivelul participării a reconfirmat faptul că anul 2011 a fost unul fast pentru relaţia bilaterală dintre România şi Marea Britanie.

 

În deschiderea evenimentului, Ambasadorul României la Londra s-a adresat audienţei: “Ziua Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918 reprezintă momentul cînd, prin votul milioanelor de români din Transilvania, această provincie istorică românească s-a unit cu patria mamă, România, după ce la 27 martie 1918 Basarabia decisese acelaşi lucru. Pentru românii din străinătate, România are o semnificaţie aparte, deoarece depărtarea de Ţară se cere compensată, instinctiv, printr-o legătură mentală şi afectivă mult mai puternică, hrănită din dorul de rădăcinile care te cheamă, din nostalgie şi din patriotism –  cuvânt pe care ar trebui, poate, să-l folosim mai des. William Hague, ministrul britanic al afacerilor externe aprecia recent ca “relaţiile dintre Marea Britanie şi România nu au fost niciodată atât de bune ca în prezent. Vizita Preşedintelui României la Londra, în iunie 2011, ca oaspete al Guvernului Majestăţii Sale, a marcat recalibrarea Parteneriatului Strategic încheiat în anul 2003, adaptându-l la noul statut al României de stat membru al UE şi NATO. Marea Britanie reprezintă unul dintre cei mai importanţi parteneri, prieteni şi aliaţi ai României”. Intr-o notă personală, Ambasadorul României a adăugat: “După mai mult de trei ani petrecuţi aici, în care am călătorit pe întreg teritoriul britanic, mărturisesc că am avut nevoie de un an să înţeleg Marea Britanie, după al doilea an mi-am dat seama că admir Marea Britanie iar acum, după cel de-al treilea, am descoperit că iubesc Marea Britanie”.

 

Discursul Ambasadorului a fost urmat de intonarea imnurilor naţionale ale celor doua ţări de către mezzosoprana Irina Gheorghiu. A fost proiectat, şi cu acest prilej, filmul documentar Wild Carpathia, realizat de Travel Channel şi European Nature Trust.

 

Recepţia a fost organizată cu sprijinul MAE şi al următorilor sponsori: Arcellor Mittal, domnul şi doamna George Iacobescu, Class Living, PiLON, Chivas & Brothers, Cubitt Consulting, domnul Dinnesh Dhamija şi Forum Invest România.

 

Sărbătoarea României la Londra continua în seara zilei de 1 Decembrie, în aceeaşi locaţie, cu un concert de excepţie organizat de către Ambasada şi Institutul Cultural Român, eveniment care îi are drept protagonişti pe cunoscuta soprană Alexandra Coman, acompaniată la pian de Livia Teodorescu-Ciocănea, din repertoriu nelipsind opera marelui compozitor român George Enescu.

 

În zilele următoare Ambasadorul României se va afla printre românii din Scoţia, care vor marca sărbătoarea Marii Uniri pe 4 decembrie la biserica ortodoxă din Glasgow, iar la 5 decembrie va participa, la Edinburgh, la un eveniment cultural intitulat “The Beautiful Romania. Welcome to the Carpathian Garden”, urmat de o recepţie la care au confirmat participarea oficialităţi guvernamentale scoţiene, corpul consular acreditat pe plan local şi comunitatea româneasca din zonă.

 

 

 

 

Cristina-Narcisa Nita

First Secretary

Media, PR & Politics

Embassy of Romania in the UK

Arundel House

4 Palace Green

London W8 4QD

Tel.: 0044 20 7937 8125

Fax: 0044 20 7937 8069

Mobile: 0044 75 00 55 88 44

e-mail: press@roemb.co.uk

www.london.mae.ro

 

Lucrările celei de-a XV-a ediţii a Congresului Spiritualităţii Româneşti la Alba Iulia

Lucrările celei de-a XV-a ediţii a Congresului Spiritualităţii Româneşti au început astăzi la Alba Iulia

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, a participat in 29 noiembrie, la Alba Iulia, la deschiderea celei de-a XV-a ediţii a Congresului Spiritualităţii Româneşti. Evenimentul reuneşte, în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, în capitala simbolică a românilor, delegaţi ai comunităţilor româneşti din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Germania, Italia, Spania, Franta, Suedia, Albania, Bulgaria, Kazahstan Marea Britanie, Elvetia, Austria, SUA, Canada, Rusia, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale din România.

În cadrul lucrărilor reuniunii, desfăşurate în plen şi pe secţiuni, participanţii îşi propun identificarea unor soluţii concrete la problemele cu care se confruntă comunităţile româneşti din afara graniţelor, având în vedere tendinţele de globalizare şi criza economică mondială.

Iniţierea unor acţiuni menite să apropie românii plecaţi la muncă peste hotare de viaţa culturală şi socială de acasă, menţinerea identităţii şi păstrarea specificului lor naţional - limbă, cultură, religie, tradiţii - în ţările în care emigrează temporar sau definitiv, necesitatea de a se implica în viaţa socială a ţării, de a alege şi a fi aleşi, sunt subiecte la fel de importante care vor fi dezbătute în cadrul reuniunii.

O expozitie de carte a reunit 75 autori si editori deopotriva sarbatorind aparitia unor volume de poezie, proza si eseu: Pr Constantin Tarziu, Carolina Ilinca, Nicolae Dabiija, Ionela Flood, Ion Marginean, Ion Ionescu, Silvia Pop, Ion Popa, Stefan Dorgojan, Dr Viorel Enei, Ioan Strajan, Ioan Bedeleanu, Cojocaru Constantin, Ilie Cristescu, Vasile Cristea, Bud Vasile, Mihai Cimpoi, Ioan Basca, I. Nedelcea si multi altii din Serbia, Macedonia, Basarabia, Bucovina de Nord, Franta .

Expozitia de arta si marturii istorice reuneste in holurile Casei de Cultura a Studentilor lucrari de grafica, pictura si alte exponate istorice prin contributia : Ion Grigore, Ionut Achitenie, Vasile Rotaru, Mihai Surubariu, Stefan Dorgojan, Ioan Astalus, Gheorghe Cocheci.

Spectacolele realizaet de catre Consiliul Judetean Alba pentru romanii de pretutindeni la Casa de Cultura a Studentilor prezinta un recital al pianistei Raluca Stirbet si un spectacol de folclor al Orchestrei Nationale de Floclor din Voivodina.

Un recital de poezie realizat in de catre scriitorii prezenti la Congres a inaltat spiritele prin metafora, indemn la frumos si traditie in seara zilei de 29 noiembrie eveniment moderat de Ionela Flood.

Cenaclul de la miezul noptii aflat la a 3 a editie se va desfasura conform traditiei in noaptea Sf Andrei. 30 noiembrie incepand cu ora 21, la Biblioteca Hotelului Transilvania din Alba Iulia . Moderatorii Ionela Flood si Ioan Astalus ii asteapta pe participanti cu lucrari proprii din domeniul literar si muzical.

Invitaţii la Congres vor participa, în ziua de 1 Decembrie, la manifestările organizate la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Evenimentul de la Alba Iulia este organizat de Asociaţia „Congresului Spiritualităţii Româneşti", prin Liga Culturala pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Consiliului Judetean Alba, Institutia Prefectului Alba si Primaria Alba Iulia.

Saturday, 26 November 2011

Eugen Ionescu la Slatina-102 ani de la nasterea dramaturgului

24-27 noiembrie, Slatina

Manifestarile dedicate dramaturgului Eugen Ionescu au debutat anul acesta la Slatina pe 24 noiembrie cu o expozitie de grafica realizata de elevii Colegiului National Vocational Nicolae Titulescu , coordonator prof. Adriana Valcea la Biblioteca Judeteana Ion Minulescu. In paralel la Centrul Cultural Eugen Ionescu s-a desfasurat concursul de teatru pentru elevi intitulat Atelierele de teatru , jurizat de Claudiu Bleont, Florin Beciu, Cristina Botez, Cristina Baboi, organizat de CJCPCTC Olt.
Manifestarile au continuat cu dezvelirea unui tablou realizat si donat de maestrul Stefan Popas cu figura marelui dramaturg Eugen Ionescu. La Biblioteca Judeteana au fost vizionate 2 filme "Versaille" si "Louvre" la care au participart in mare majoritate tineri si elevi ai scolilor slatinene. Pe perioada manifestarilor sunt vizionate o serie de filme puse la dispozitie de catre Instittul Cultural Francez .
La 26 noiembrie se celebreaza 102 ani de la nasterea dramaturgului Eugen Ionescu evocat printr-un pelerinaj in punctele in care numele acestuia este dedicat unor institutii, locatii si obiective de patrimoniu cultural: Cartierul Eugen Ionescu; Scoala Gen. Eugen Ionescu , clasele I-VIII;
Parcul Eugen Ionescu cu statuia dramaturgului realizata de sculptorul Ioan Bolborea; placa comemorativa in locul in care a fost amplasata casa Eugen Ionescu si la Scoala de perfectionare a cadrelor de politie unde dramaturgul a facut stagiul militar existand inca o placa comemorativa.
Manifestarile vor continua cu Simpozionul Eugen Ionescu la Slatina la Centrul Cultural Eugen Ionescu cu participarea unor oameni de cultura: actorul Claudiu Bleont, regizorul Andra Negulescu, Andrei Novac, scriitor si consilier al mistrului secretar de stat la Ministerul Culturii si Patrimoniului National Cultural si Ionela Flood scriitor. Manifestarile se vor incheia cu un spectacol lectura " Amedeu sau cum sa te descotorosesti " in regia Andrei Negulescu, cu participarea actorilor Claudiu Bleont, Mihaela Gaicu, Ristina Baboi si Toni Dinca.
Aceste maifestari sunt organizate la Centrul Cultural Eugen Ionescu cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, Primaria Municipiului Slatina, Asociatia Culturala Center Inter Art, Centrul International de Arta Romania si Televiziunea Olt TV Slatina.


Societatea Romanca
www.romanca.co.uk
Radio TV Unirea
www.radiotvunirea.com

Friday, 25 November 2011

Re: Romanians in Britain: A Chronicle of Joy by Inno Brezeanu, Friday 9 December, 6.30 - 8.30pm

Sent from my BlackBerry® wireless device

From: "Romanian Cultural Institute London" <office@icr-london.co.uk>
Date: Fri, 25 Nov 2011 09:27:07 -0000
To: 'Romanian Cultural Institute London'<office@icr-london.co.uk>
Subject: Romanians in Britain: A Chronicle of Joy by Inno Brezeanu, Friday 9 December, 6.30 - 8.30pm